Curs Valutar

2019-05-22
USD: 4.2638 lei
EUR: 4.7625 lei
AUR: 174.6516 lei
Stiri imobiliare
NUMĂRUL DE PROPRIETĂȚI EXISTENTE LA VÂNZARE ÎN MARILE ORAȘE
24.04.2019

Spre deosebire de ultimul trimestru al anului trecut, datele Analize Imobiliare arată, pentru primele trei luni din 2019, o majorare a cererii în cele șase centre regionale analizate. Astfel, numărul total de proprietăți rezidențiale disponibile spre vânzare în aceste mari orașe ale țării (apartamente și case construite înainte de anul 2000) a consemnat, per ansamblu, o creștere de 15,4% față de cele trei luni anterioare – tendință resimțită, chiar dacă în măsură diferită, pe toate piețele. Cel mai mare avans la acest capitol a avut loc în Brașov (+32,5%), orașul de la poalele Tâmpei fiind urmat de Constanța (+26,6%), Timișoara (+17,3%), Iași (16,2%), Cluj-Napoca (+14,5%) și București (+11,1%).Comparativ cu perioada similară din 2018, însă, în marile orașe ale țării este vizibilă o tendință de scădere a ofertei, acest indicator fiind cu 7% mai mic decât în urmă cu 12 luni. Scăderi la acest capitol au avut loc în cinci centre regionale, mai exact în Cluj-Napoca (-16%), București (-7%), Brașov (-6%), Iași (-5%) și, respectiv, Timișoara (-4%). Excepția de la regulă o constituie, ca și trimestrul anterior, Constanța, unde oferta de locuințe este cu 10% mai mare decât în urmă cu 12 luni. Putem observa, așadar, că, la nivel anual, tendința de diminuare a cererii este contrabalansată, cel puțin în parte, de cea a ofertei.În ceea ce privește proprietățile nou introduse pe piață, numărul acestora este, per ansamblu, cu 30% mai mare în primul trimestru din 2019 comparativ cu ultimul pătrar al anului precedent. Tendința de creștere poate fi observată în toate marile orașe analizate, în f runte cu Brașov, unde numărul anunțurilor noi din piață s-a majorat cu 53,3%. Orașul de la poalele Tâmpei este secondat de Constanța, cu un avans trimestrial de 42,1%.Și comparativ cu perioada similară a anului 2018 volumul de noi anunțuri rezidențiale este, cel puțin la modul general, mai mare – la nivelul centrelor regionale analizate a avut loc, în decurs de 12 luni, un avans cumulat de 7,1%. De menționat este însă că majorări la acest capitol au avut loc doar în patru dintre cele șase mari orașe, anume în Constanța (+17,7%), Brașov (+15,1%), Timișoara (+11,4%) și București (tot +11,4%). Cluj-Napoca și Iași, pe de altă parte, au consemnat scăderi – de 10,5% și, respectiv, 1,9%.